Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat 

este sentimentul permanentei noastre copilarii in viata. 

(Constantin Brancusi)      

Mic tratat despre ceea ce se ascunde printre randuri

2008 - un an de cotitura majora in viata mea... Revenirea in tara si lansarea intr-o mare cautare de sine... 

Am apucat-o pe drumul catre propria mea fiinta, drum ce se dezvaluie necontenit in fata mea, aducandu-mi noi provocari si noi revelatii... Pe masura ce ma descopar, se transforma si perceptia mea asupra vietii, atitudinea in fata acesteia si in fata lui Dumnezeu pe care acum il reinvii dupa multi ani in care l-am tinut ingropat... Practic, privind in mine, cu sinceritate si indrazneala (ilustrate atat de bine prin titlul ales pentru blogul meu), l-am gasit pe Dumnezeu acolo... si identificandu-l pe Dumnezeu in mine, am sfarsit in El, adica dincolo de mine, in magia lumii asteia mizere in care traim dar care intreaga este onorata si binecuvantata de prezenta, grija, iubirea si bunavointa lui... 

Fiecare dintre noi este o frantura de Dumnezeu si, prin urmare, un crampei de iubire divina... Ceea ce ne diferentiaza este masura in care constientizam acest lucru, perceptia asupra noastra, asupra rostului vietii ce ne-a fost daruita si deci asupra lui Dumnezeu... 

Viata mea a fost vreme indelungata deznadajduita... Poate dintr-o sensibilitate exacerbata uneori si/sau datorita unor conjuncturi in fata carora ca si copil - sau adult mai tarziu - te simti neputincios... Intr-o zi insa am descoperit libertatea spirituala, "m-am spiritualizat" cum le place uneori prietenilor sa ma tachineze... Si-atunci am inteles ca undeva, candva m-am oprit... Am murit... Intai il ingropasem pe Dumnezeu ca sa pot muri si eu linistita... 

Dintr-o data, nimic nu mai avea sens... Care-i rostul lui Dumnezeu?!... Care-i rostul vietii?!... Ar mai exista, s-ar mai pomeni de ele daca n-ar exista niciun sens in toate astea?!...

Cautarile mele infrigurate m-au condus catre mistici... Aveam nevoie de un altfel de raspuns decat ceea ce stiam de-o viata... De o alta perceptie decat cea care mi-a fost inoculata sau pe care mi-o construisem singura in nestire de cauza si ne-iubire de sine...

Si iata, intr-un final, joc sah cu Dumnezeu... Multi veti fi uimiti, contrariati, socati, neincrezatori...

Este o afirmatie plina de bucuria regasirii si de recunostinta... L-am aflat pe Dumnezeu in spatele tuturor provocarilor si experientelor pe care le traiesc in viata... El este cel care din Iubire ma provoaca, face mutari pe tabla de sah... Adeseori ma sperii... dar acum stiu ca intotdeauna exista solutii... si nu una ci o multitudine pe care mintea umana limitata la un sistem binar, dual de gandire nu vrea sa le conceapa uneori... 

Una dintre marile descoperiri ale ultimilor ani a fost aceea a relativitatii... Totul este relativ... Modul in care noi ne percepem si suntem perceputi e relativ... Propria noastra realitate e relativa... Si-atunci, de ce o mutare a lui Dumnezeu pe tabla de sah sa fie interpretata in mod "absolut" ca fiind "impotriva noastra insine"? Daca ne-am aminti intotdeauna de Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, propria lui Creatie, atunci nu ne-am mai indoi de adevaratul sens al mutarilor lui pe tabla de sah... 

Eu stiu astazi ca Dumnezeu raspunde nevoii mele de provocari astfel incat eu sa-mi gasesc implinirea si sa am prilejul sa evoluez, sa dau un sens vietii pe care mi-a daruit-o...

Am raspuns invitatiei lui Dumnezeu de a ne intalni pe tabla de sah si am regasit astfel placerea jocului, am regasit sensul vietii... Da, indraznesc sa mut piesele de sah pentru ca da, in sfarsit, am invatat sa-mi asum propriile mutari...

Joc sah cu Dumnezeu intr-un mod cu totul personal... Vorbesc, in definitiv, despre viata mea... Si-n aceasta viziune personala asupra jocului, asupra vietii redescoperite, toata lumea are de castigat... Miza jocului s-a schimbat... Nu exista Mat... Noi castigam amandoi... Dumnezeu se implineste prin mine, eu ma apropii de El bucurandu-ma astfel de miracolul existentei lui... Si cum bucuria mea este contagioasa, cei din jurul meu se vor bucura si ei... Si astfel, Dumnezeu devine tot mai prezent, constiinta existentei lui binefacatoare se extinde...

Poate fi acest joc condamnat?!...

Sa auzim de bine,

Diana

p.s. Sper sa ma descoperiti cu bucurie si placere si sa ne odihnim impreuna "sufletul ostenit de atata realitate" cum frumos s-a exprimat un prieten drag...